Operațiuni mai eficiente și sustenabilitate crescută
LJ Fairburn achiziţiona paleţi de la mai mulți furnizori de paleți din lemn. Ca rezultat, primea echipamente de dimensiuni și standarde diferite. Cu serviciul de închiriere gestionat de CHEP, compania consumă mai puțin timp și bani în managementul zilnic al paleților.
Pentru că acum echipamentul poate fi folosit în comun în întregul lanț logistic, un singur lot de produse ale LJ Fairburn poate rămâne pe același palet de la depozit până la livrare. Utilizarea modelului de închiriere a paleților a diminuat riscul de deteriorare a produselor, a eliberat spațiul în depozitele de livrare și a redus timpul necesar pentru a muta și sorta echipamentul.
“Încă de la început, întreaga noastră colaborare cu CHEP a fost una foarte plăcută,” afirmă Sarah Louise Fairburn, Director Brand LJ Fairburn. “Ne-au ajutat să îmbunătățim eficiența întregului nostru lanț logistic.”
Echipamentul potrivit, cantitatea potrivită, momentul potrivit – cu fiecare livrare
CHEP a devenit singurul furnizor de paleți pentru LJ Fairburn în 2013, angajându-se să furnizeze companiei aproximativ 60.000 de paleți pe an în două dimensiuni standard pentru industrie.
“Rețeaua națională CHEP și gradul de acceptare de neegalat a sistemului în Marea Britanie au fost cheia acordului ", explică doamna Fairburn. “Știm, de asemenea, că modelul de închiriere ne asigură flexibilitatea de a ne extinde și de a încheia contracte conform oricăror cereri.”
CHEP are 16 depozite poziționate strategic în Marea Britanie și Irlanda, pentru a se asigura că vârfurile de sezon sau cererile neașteptat de mari nu creează clienților probleme de disponibilitate sau întârzieri în producție.
Cu această soluție, bugetarea a devenit și ea mai ușoară pentru LJ Fairburn. Cu furnizorii de paleţi, prețul de achiziţie poate fluctua în funcție de costurile de intrare precum combustibilul și materiile prime. Dar cu CHEP, prețurile sunt transparente și stabilite anual, iar clienții plătesc doar pentru ceea ce folosesc, atunci când folosesc. “Posibilitatea de a folosi nivelul de expertiză al CHEP în domeniul lanțurilor logistice este pur și simplu fantastică”, spune Fairburn.